Despre noi

SCURT ISTORIC

Primele informaţii, indirecte, le avem datorită Diocezei greco-catolice de la Gherla şi apoi de Muncacsi. Pentru Dioceza Gherla avem Anuarul din 1853 iar pentru Dioceza Muncacs, Anuarul din 1847 şi 1856. Potrivit datelor cuprinse în aceste Anuare, populaţia de rit greco-catolic din Baia Borşa aparţinea de Parohia de Jos – Borşa.

În cadrul acestei parohii, în anul 1847, exista o şcoală confesională cu 66 de şcolari, învăţător fiind Grigore Mihaly. Pentru filiala Baia Borşa sunt înregistraţi 81 de greco-catolici, fără a se specifica câţi dintre aceştia erau copii şi frecventau şcoala confesională din Borşa. Pentru anul 1853 şcoala confesională din Borşa – Parohia de Jos avea un număr de 45 de şcolari. Aceeaşi situaţie, ca mai sus, pentru Baia Borşa unde sunt înregistraţi 133 de credincioşi greco-catolici fără a se specifica câţi dintre ei erau copii de vârstă şcolară.

Tot pentru anul 1853 este specificat numele învăţătorului şi anume Ioan Mihaly şi numele preotului paroh, anume Mihail Szalka. Pentru anul 1856 şcoala confesională mai sus menţionată avea un număr de 58 de şcolari iar la Baia Borşa erau înregistraţi un număr de 95 de credincioşi greco-catolici. Preot paroh era acelaşi Mihail Szalka iar cantor şi învăţător Ioan Mihaly.

În Anuarele respective se mai menţionează şi faptul că, la cele două şcoli confesionale din Borşa, Parohia de Sus şi Parohia de Jos, limba de predare era limba română. De altfel, cu ocazia vizitei întreprinse în anul 1860 în Maramureş, episcopul greco-catolic de la Blaj, care îi patrona şi pe greco-catolicii maramureşeni, şi anume Ion Alexi, dispune ca la şcolile confesionale de aici să fie numiţi numai învăţători români. Acelaşi episcop, într-o circulară trimisă preoţilor greco-catolici din subordinea sa, la 18 august 1860, menţiona: ,,Dorinţa noastră, a tuturora, este a susţinea limba română, aceasta a o învăţa, studia şi mai ales tinerimea cu cea mai mare diligenţă să se apuce de ea…”

Probabil că, Borşa va beneficia de unul din cei 120 de absolvenţi pe care i-a dat Preparandia din Sighet în cei 10 ani de activitate a sa din 1862 şi până în 1872, Preparandie al cărei scop era: ,,Să înalţe naţiunea la acea stare politică însemnată la care este de secole chemată!”

Revenind la Baia Borşa, în anul 1885, locuitorilor de aici li se respinge cererea de a li se înfiinţa şcoală pe motiv de economii bugetare. De altfel, în anul 1898, la nivelul Maramureşului istoric, nu existau decât 28 de şcoli primare cu limba de predare maghiară şi care erau frecventate de 48 de români.

Mai târziu, în anul 1907, Legea şcolară, cunoscută şi sub numele de ,,Legea Appony”, desfiinţa şcolile confesionale române, slovace şi sârbe pe care le înlocuiau cu şcoli de stat cu limba de predare exclusiv maghiară. Aceste măsuri, prin care se urmărea maghiarizarea forţată, au devenit şi mai dure începând din anul 1913 o dată cu guvernarea lui Istvan Tisza.

Pentru perioada dintre cele două războaie mondiale nu avem informaţii despre starea învăţământului din Baia Borşa. Potrivit unor informaţii neverificate aici ar fi funcţionat o şcoală a cărei arhivă ar fi fost incendiată în timpul celui de al doilea război mondial. Perioada dintre cele două războaie mondiale nu a fost, totuşi, o perioadă fastă pentru învăţământul din zonă. O dovadă în acest sens ne-o oferă Gimnaziul ,,Bogdan Vodă” înfiinţat la Vişeu de Sus în anul 1919 şi care şi-a încetat activitatea în 1931 din motive de economii bugetare.

A urmat perioada de după al II-lea război mondial, perioada anilor 1945-1947. este perioada în care autorităţile militare sovietice, foarte numeroase în nordul Transilvaniei din cauza planului de dislocare a trupelor sovietice, au tratat această zonă, deci şi Maramureşul, ca protectorat sovietic şi autorităţile maghiare ca pe însărcinaţii lor speciali.

În asemenea împrejurări, este firesc ca învăţământul să nu constituie o preocupare pentru autorităţi. Situaţia se pare că intră în normalitate începând cu anul 1948 de când datează şi primul catalog existent în arhiva Şcolii Generale nr. 7 Borşa Baia. Potrivit datelor cuprinse în acest catalog, fiinţau următoarele clase:

  • Clasele I – II – învăţător Lahner Elisabeta
    • Clasa I – 34 de elevi;
    • Clasa a II-a – 16 elevi.

Limba de predare era maghiara, limba română fiind obiect de studiu alături de alte 11 obiecte de studiu.

  • Clasele III – IV – învăţător Kadar Alexandru
    • Clasa a III-a – 20 de elevi;
    • Clasa a IV-a – 7 elevi.

Limba de predare era maghiara, limba română fiind obiect de studiu.

  • Clasele I – II şi III – IV – analfabeţi, învăţător Mihai Suciu
    • Clasa I – 39 de elevi;
    • Clasa a II-a – 16 elevi;
    • Clasa a III-a – 4 de elevi;
    • Clasa a IV-a – 3 elevi.

Limba de predare era româna.

După anul 1950, Baia Borşa intră în iureşul dezvoltării economice datorită reluării, pe scară din ce în ce mai mare, a exploatării zăcămintelor de neferoase. Nevoia de muncitori calificaţi pentru exploatările miniere va determina, mai întâi, organizarea învăţământului cu profil profesional minier. Astfel, prin luna aprilie 1952, începe să funcţioneze Şcoala de calificare pentru mineri cu durata studiilor de 2 ani. Planul de şcolarizare al şcolii era de 120 de elevi cărora li se asigura gratuit cazare, masă, rechizite şi echipament de protecţie.

Pentru a accede la o astfel de şcoală aveai nevoie de o minimă instrucţie şcolară. Ca urmare a acestui fapt, în 1955 se înfiinţează Şcoala în limba română cu secţie maghiară. În anul 1959, prin Dispoziţia 105103 a Ministerului Învăţământului, se înfiinţează clasele VIII-IX învăţământ seral. În anul şcolar 1959-1960, şcoala dispunea de un număr de 22 cadre didactice. În anul şcolar 1957-1958 se înfiinţează la Baia Borşa o grupă de grădiniţă. Din anul 1961 încep să funcţioneze şi celelalte două clase care să completeze ciclul de învăţământ liceal seral.

După anul 1960, valoarea investiţiilor la Baia Borşa creşte de peste cinci ori. Acest lucru va atrage după sine o creştere semnificativă a numărului locuitorilor din Baia Borşa, creştere cu atât mai evidentă cu cât numărul muncitorilor de la Intreprinderea Minieră Baia Borşa ajunsese în 1965 la 4629 de la 566 câţi avea în 1952.

Acest lucru s-a reflectat în mod evident, în creşterea numerică a populaţiei şcolare. În  perioada anilor ’80 s-a ajuns la o adevărată explozie a populaţiei şcolare, numărul total al elevilor pe toate cele patru cicluri de învăţământ, preşcolar, primar, gimnazial, liceal-seral, ajungând la aproape 1500. Acestora le predau peste 75 de cadre didactice, profesori, ingineri, învăţători şi educatoare. De menţionat faptul că, toate aceste cadre didactice erau calificate, absolvenţi de studii medii şi superioare de specialitate, fiind singura unitate şcolară de pe raza oraşului Borşa care nu avea niciun cadru didactic necalificat. În felul acesta, Şcoala nr. 7 Baia Borşa a ajuns să fie nu numai cea mai mare unitate şcolară din oraşul Borşa dar şi o şcoală de referinţă datorită rezultatelor foarte bune obţinute la învăţătură de elevii săi, rod al muncii cadrelor didactice din şcoală.

Creşterea spectaculoasă înregistrată de populaţia şcolară din Baia Borşa a impus şi un program alert de construcţii de spaţii şcolare pentru a face faţă nevoilor tot mai mari de şcolarizare. Astfel, în perioada 1952-1954 a fost construit un corp de clădire şcolară cu patru săli de clasă care a permis înfiinţarea în 1955 a Şcolii în limba română cu secţie maghiară. În perioada 1962-1963 a mai fost construit un corp de clădire şcolară cu opt săli de clasă, plus un laborator şcolar.

În scurt timp s-a dovedit că cele două spaţii şcolare sunt insuficiente, cursurile se desfăşurau pe trei schimburi: dimineaţa învăţământul primar, după amiaza cel gimnazial şi seara cel liceal-seral. Ca urmare a acestui fapt, s-a trecut la construcţia unui spaţiu şcolar mult mai mare şi anume corpul de clădire cu 16 săli de clasă. Acesta s-a construit în două etape şi anume:

  • În 1974 s-a dat în folosinţă corpul A al clădirii compus din trei laboratoare, şase săli de clasă, spaţiu pentru bibliotecă, spaţiu pentru cabinet medical şi grupuri sanitare;
  • În 1978 s-a dat în folosinţă corpul B compus din nouă săli de clasă.

Cu ocazia construirii corpului A s-a reuşit păstrarea şi conservarea locuinţei proprietarului pe al cărui teren s-a construit şcoala. Naţionalizată, clădirea respectivă a fost amenajată ca muzeu şcolar, având peste 70 de obiecte înregistrate în patrimoniul cultural naţional. Era, la vremea respectivă, singura unitate şcolară din judeţul Maramureş şi, probabil din ţară, care dispunea de o clădire separată, adecvată pentru organizarea şi desfăşurarea de activităţi muzeale.

În anii ’80, printr-o dispoziţie a organelor de partid şi de stat s-a luat hotărârea, justificată prin lipsa de fonduri pentru întreţinere şi reparaţii, demolării clădirii muzeului. Obiectele de patrimoniu au fost transferate la Muzeul judeţean Maramureş, restul obiectelor, fiind depozitate într-un spaţiu necorespunzător, s-au deteriorat grav, ne mai putând fi recuperate.

În ceea ce priveşte învăţământul preşcolar şi acesta a avut o evoluţie spectaculoasă. De la o singură grupă de grădiniţă în anul şcolar 1957-1958, s-a ajuns, în anii ’60, la un număr de 8 grupe de grădiniţă. Acestea funcţionau în locaţii improvizate şi anume:

–         4 grupe în fosta clădire a Casei de naşteri, o construcţie în totalitate din lemn;

–         4 grupe în localul fostei şcoli confesionale catolice.

Creşterea explozivă a numărului de copii după aplicarea decretului privitor la interzicerea avortului, din 1968, s-a impus construirea unui corp de clădire special destinat învăţământului preşcolar. Acest corp de clădire a fost dat în folosinţă în anul 1979 şi cuprindea 10 săli de clasă şi un bloc alimentar propriu susţinut de cantina I. M. Baia Borşa.

Blocul alimentar furniza hrana a 5 grupe de grădiniţă cu orar prelungit din cele 10 existente. Pentru aceste 5 grupe cu orar prelungit, sălile de clasă erau prevăzute cu mobilier adecvat transformării în spaţii de odihnă pentru preşcolari.

După mutarea, în noua clădire, a grupelor de grădiniţă, din fosta şcoală confesională catolică, spaţiile de aici, devenite disponibile, au fost transformate în atelier şcolar, necesare desfăşurării activităţilor practice pentru elevii de la învăţământul gimnazial, atelier care a funcţionat până în anul 1990.

În aceeaşi perioadă, de după 1990, învăţământul din Baia Borşa a intrat într-un declin accentuat. Factorii care au produs acest fenomen au fost:

–         Un ordin dat de Ministerul Educaţiei prin care nu li se permitea şcolilor generale să aibă afiliate clase de învăţământ liceal. Această directivă a afectat şi şcoala din Baia Borşa care a pierdut 12 clase cu un efectiv de aproape 500 de elevi.

–         Restructurarea activităţii din sectorul minier care, după anul 1997, a dus la o limitare a activităţilor de exploatare şi prelucrare primară a minereurilor la Baia Borşa, până la lichidarea definitivă a acestora.

Ca urmare a acestui fapt, populaţia din Baia Borşa s-a diminuat drastic şi o dată cu aceasta, s-a ajuns şi la o diminuare a populaţiei şcolare. S-au mai pierdut, cu această ocazie, un număr de aproximativ 700 de preşcolari şi elevi, astăzi populaţia şcolară din Baia Borşa atingând cifra de 335. Acest lucru a făcut ca întreaga activitate şcolară să fie concentrată în corpul de clădire cu 16 săli de clasă, corpurile cu 4 săli, 8 săli, corpul pentru învăţământul preşcolar şi atelierul şcolar, fiind abandonate.

În anii 2008 şi 2009, s-au impus executarea de reparaţii capitale la corpul de clădire cu 16 săli de clasă, deteriorat după mai mult de 30 de ani de la darea sa în folosinţă. Au fost făcute lucrări de înlocuire a instalaţiei de încălzire centrală, a instalaţiei electrice, a pardoselilor cu parchet melaminat, a tâmplăriei din lemn cu tâmplărie termopan, reamenajarea grupurilor sanitare. Sălile de clasă au fost dotate cu mobilier modern şi s-a amenajat un cabinet de informatică dotat cu calculatoare performante care asigură desfăşurarea orelor de curs la standardele impuse de noile tehnologii didactice.

prof. Mircea Cătălin

Câteva activități în care s-au implicat cadrele școlii